Instruire tehnică pentru șefii subdiviziunilor teritoriale ale S.A. „RED-Nord” la Oficiul Edineț

Buna colaborare între echipe și instruirea continuă în cadrul întreprinderilor reprezintă cheia unei rețele electrice fiabile, moderne și sigure. În contextul provocărilor actuale, investiția în formarea personalului și schimbul de bune practici contribuie la îmbunătățirea performanțelor operaționale și la creșterea siguranței în exploatarea infrastructurii energetice.

Cu acest scop, la inițiativa Directorului Tehnic al S.A. „RED-Nord”, domnul Viorel Corbu, în data de 06.06.2025, în cadrul Oficiului Raional Edineț, a fost organizată o sesiune de instruire, la care au participat șefii oficiilor municipale și raionale, precum și șefii subdiviziunilor din cadrul Sediului Central al societății.

Pe parcursul instruirii, au fost abordate subiecte precum: provocările legate de pierderile de energie electrică, evoluția programului de contorizare inteligentă, reparații capitale, reparații curente, mentenanță, indicatorii generali și garantați de calitate a serviciilor prestate la distribuția energiei electrice, îndeplinirea prescripțiilor emise de către ANRE, modul de executare a planului de investiții pentru anul 2025 și multe altele, toate analizate din perspectiva impactului direct asupra calității serviciilor și eficienței operaționale.

După încheierea prezentărilor tehnice, participanții au asistat la o demonstrație practică organizată în cadrul poligonului tehnic din incinta oficiului, în care elevii primei promoții formate prin programul de învățământ profesional-tehnic dual au efectuat înlocuirea unui izolator la o linie electrică aeriană de 10 kV, evidențiind nivelul de pregătire dobândit.

Totodată, a fost prezentat poligonul practic nou construit în cadrul Oficiului Edineț, destinate instruirii atât a elevilor din sistemul dual, cât și a personalului angajat în deservirea rețelelor electrice.

În încheiere, a fost realizată o prezentare detaliată a etapelor de implementare a programului-pilot de contorizare inteligentă, în cadrul căreia șefilor subdiviziunilor societății le-a fost demonstrat modul de funcționare a sistemului de citire cu transmiterea la distanță a datelor de consum.