În perioada 24-26 iunie, cei 28 de elevi ai primei promoții din cadrul programului de învățământ dual, desfășurat de S.A. „RED-Nord” în cadrul oficiilor raionale Bălți și Edineț, în parteneriat cu Școala Profesională nr. 4 din Bălți și Școala Profesională Cupcini din Edineț, au susținut și au promovat cu succes Examenul de calificare la specialitatea de Electromontator la întreținerea utilajului electric.
Pe parcursul celor doi ani de pregătire, elevii au îmbinat studiile teoretice cu instruirea practică desfășurată în cadrul Societății, unde au avut posibilitatea să învețe direct de la specialiștii companiei și să își dezvolte competențele necesare pentru activitatea din domeniul energetic.
Felicităm toți absolvenții pentru rezultatele obținute și le dorim mult succes în parcursul profesional. Ne bucurăm că o parte dintre aceștia își vor continua drumul alături de echipa S.A. „RED-Nord”, având posibilitatea de a se angaja în calitate de electromontatori în cadrul oficiilor noastre raionale.
Adresăm sincere mulțumiri partenerilor noștri, Școala Profesională nr. 4 din Bălți și Școala Profesională din Cupcini, precum și maiștrilor instructori și specialiștilor S.A. „RED-Nord”, pentru profesionalismul, implicarea și dedicarea de care au dat dovadă în formarea primei generații de electromontatori în cadrul programului de învățământ dual.












