Un miniexcavator nou pentru lucrările de întreținere și reparație a rețelelor electrice

Conform Planului de investiții aprobat pentru anul 2026, continuăm modernizarea parcului de utilaje al Societății prin achiziția unui miniexcavator HUAYEE LY 35, destinat Sectorului linii electrice în cablu din cadrul Oficiului raional Ungheni al S.A. „RED-Nord”.

Noul utilaj va fi utilizat pentru executarea lucrărilor de excavare necesare instalării, întreținerii și reparării liniilor electrice în cablu (LEC), facilitând desfășurarea lucrărilor în teren.

Această investiție va contribui la eficientizarea proceselor de lucru, reducerea timpului necesar executării lucrărilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților, susținând intervențiile operative pentru remedierea deranjamentelor și menținerea continuității alimentării cu energie electrică a consumatorilor.