Image

1.Dacă tot discutam despre securitatea electrică, ne-am gândit că este cazul să vă vorbim despre cei mai curioși și ingenioși!

Este firesc că toți bebelușii de la o anumită vârstă își exprimă dorinţa de a explora şi de a cunoaşte. Tocmai din acest motiv, au tendința să pună în gură tot ce li se nimerește în cale, lucru care sigur trebuie evitat, când vine vorba despre securitate!

Dragi părinți, bunici, fiți foarte precauți, îndeosebi în perioada vacanței, cînd copiii au mai mult timp liber.

Vă îndemnăm să le faceți cunoștință cu regulile și placardele de siguranță electrică, iar pentru siguranța celor mai mici să folosiți protecții pentru prize.

 

2. În acest an, ideea de vacanță s-a modificat considerabil. Am stat mult închiși în casele noastre, dar ne-am adaptat și ținem piept noilor provocări ale timpurilor. Important e să avem grijă de copii noștri, care sunt mai vulnerabili atât din punct de vedere emoțional, cât și din perspectiva securității electrice, pe care dorim să o promovăm aici.

Vom face o rubrică pe pagina noastră de Facebook despre situațiile cele mai periculoase cu care se pot confrunta cei mici chiar acasă, chiar în timp ce părinții s-au îndepărtat pentru câteva minute.

Sperăm că veți împrospăta regulile de siguranță și le veți distribui mai departe, sau le veți povesti micilor curioși, care vor să descopere lumea și o pot face, în mod sigur, numai cu ajutorul nostru.

Vă comunicăm acest fapt pentru că la sigur avem mulți părinți și bunici printre urmăritorii noștri. Așteptăm sugestiile voastre, cazuri care ar putea servi drept model, idei despre cum am putea fi de un real folos în demersul nostru de a dezvolta o cultură a securității electrice.

Așteptăm propunerile dumneavoastră în comentarii sau în mesaje, asigurându-vă că suntem deschiși și dornici de a face echipă cu oricine dorește să se implice.

 

3. Lumea va arăta exact în felul în care ne vom educa noi copiii.

Ne dorim ca mediul înconjurător să fie un loc sigur, pe care copiii noștri îl vor descoperi cu încredere și cu sprijinul nostru. Începem să vorbim despre securitatea electrică a celor mici și curioși și am rugat urmăritorii noștri să ne mărturisească niște exemple de situații periculoase, despre care să vorbim cât mai mult, ca să le evităm cât mai bine.

O mămică ne-a mărturisit că una dintre temerile ei cele mai mari este prezența dispozitivelor electrice în apropierea surselor de apă. Știm că știți, dar pentru că e vorba despre lucruri de primă importanță, trebuie să le mai spunem și să mai punem un semn al exclamării.

Dragi mămici, nu vă lăsați uscătorul de păr, placa și alte dispozitive în baie. Aveți grijă unde amplasați prizele în case și vorbiți mai mult cu copii voștri despre securitatea electrică. Dar nu numai!

Copiii noștri trebuie să fie mai buni decât noi. Așa vom schimba lumea spre binele nostru, al tuturor. Aveți grijă!

4. Câți dintre noi nu și-au dorit să zboare când eram copii?! Ne întrebam de ce nu avem aripi și, ca să compensăm cumva, lansam în zbor baloane, zmei de hârtie, iar cei mai norocoși chiar avioane teledirijate.

Copiii au o atracție extraordinară pentru astfel de jocuri, dar să nu uităm noi, cei maturi, de pericolul iminent pe care îl reprezintă, în astfel de situații, liniile electrice aeriene. Aveți grija unde copilul dumneavoastră caută să cunoască zborul.

P. S. Pare că e rupt din context, dar totuși v-o spunem: Chiar dacă vă e teamă, nu le tăiați aripile. Ei vor fi mai buni decât noi. Noi suntem datori să îi protejăm.

5. Părinții iau parte activ la intenția noastră de a promova securitatea electrică printre cei mici și curioși. Ne-a povestit o mămică un caz la care noi poate că nu ne-am fi gândit.

E vorba despre un caz fericit, care nu s-a manifestat decât printr-o spaimă sănătoasă.

Un băiat s-a dus la pescuit. Care ar fi legătura, nu-i așa? Ei bine, mama îl urmărea din spate cum învârtea, deasupra capului și în apropierea liniilor electrice aeriene, undița! A fost o întâmplare că a rămas în poartă și l-a privit timp mai îndelungat, astfel încât a putut, mai apoi, să poarte o discuție pe acest subiect și să explice micului pescar pericolul pe care îl comportă orice fel de apropiere de liniile electrice.

Evitați situațiile în care trebuie să treceți prin clipe de spaimă și discutați temeinic cu cei față de care suntem responsabili, căci lumea va arăta exact așa cum ne vom educa noi copii. Iar noi ne dorim ca lumea să fie un om sigur!

 6.Vara este mult așteptatul anotimp, care ne oferă o doză bună de vitamina D, euforie și plăcerea de a culege fructele preferate!

Dacă tot suntem în perioada pregătirilor pentru sezonul de iarnă și mulți copilași, împreună cu familia, urcă în pomi pentru a obține roada ce ne lasă gura apă, vrem să vă atenționăm despre pericolul pe care îl poate crea creșterea pomilor în apropierea firelor electrice.

Fiți atenți și evitați sădirea, creșterea și respectiv culesul de pe astfel de pomi fructiferi! Un om informat este un om protejat. Aveți grijă de voi!

©2024 RED-Nord Toate drepturile rezervate

Contacte

Republica Moldova, MD-3100,
m. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 180 "A"